Am fost la Teatrul Masca și am văzut piesa “Nastasia”, după G.M. Zamfirescu

Ce pot să zic, am rămas total impresionată. Nici nu știu cu ce să încep.

Deși stau peste drum de Teatrul Masca, aseară am fost pentru prima dată acolo. E micuț și drăguț locul și totul e foarte bine organizat (garderobă, casierie).

Nu pot să spun că mi-a plăcut un actor în mod special, ci toți, impresia generală a fost că sunt foarte bine pregătiți și că au muncit mult ca să le iasă atât de bine piesa asta.

Pot spune că e o piesă de teatru “mai altfel”, pentru că ceea ce contează cel mai mult este mimica, expresivitatea, limbajul non-verbal.

Mai puțină vorbă și cât mai mult limbaj non-verbal, cât mai multe emoții.

Dacă alte piese de teatru mi-au activat o emoție, de data asta am reușit să trec prin toate emoțiile posibile.

Ce au încercat să transmită:

  • Că lucrurile nu sunt la fel de frumoase văzute de aproape; (Popa Nan nu era un loc în care se întâmplau numai lucruri bune, ba din contră).
  • Că viața nu e ca în filme și că nu te așteaptă la colțul străzii un “happy end”, așa cum ne-au obișnuit cărțile și filmele.
  • Că viața e așa cum e ea…cu bune și cu rele, cu bucurie, cu gelozie, cu flirt, cu iubire, cu tristețe, cu singurătate, cu plânsete, cu furie, compasiune.
  • În piesă e multă acțiune,  în anii 30 sunt multe bătăi, mulți bărbați își lovesc femeile, tinerii curtează fetele, iar dacă nu se lasă curtate, le agresează.
  • Iubirea este un joc, este copilărie, este sinceritate.
  • Deși piesa te duce în multe direcții și parcă ai impresia că îi pierzi firul logic, la final e ca un duș cu apă rece pentru că psihicul tău lucrează de când ajungi în sală și îi vezi pe actori că stau nemișcați 15 minute sau chiar mai mult, până la final.

Concluzie: O oră și un sfert de emoții de toate felurile, în care viața se întâlnește cu moartea, apar oportunități, distracție, rivalitate, bătaie, muzică, cântec, dans și…ceva cu care ne-am obișnuit de ceva vreme… viața pe care o trăim!

Teatrul educă, scoate în evidență caractere dure, rele, ajută să te vezi în oglindă și să te corectezi, te învață că așa e viața, cu bune și cu rele! Cu karma și cu dharma!

Mai multe detalii despre locație, prețul biletelor, program găsiți chiar aici.

Mulțumesc!

afis-nastasia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.