Da, mare mi-a fost mirarea când am văzut 5 în loc de S.
Și îmi ziceam în gând: „La naiba, am abia 23 de ani și deja nu mai văd bine?”
Doctorul, cel mai de treabă oftalmolog pe care îl cunosc, mi-a spus în felul următor:
-Va trebui să porți ochelari de vedere…
Eu nu și iar nu, că vreau doar pentru protecție.
Într-un final am acceptat, cu condiția să îi port doar la birou și la TV. 😀 Hai și până la Mega.
Da, e un pic ciudat, va trebui să mă obișnuiesc. Primul control oftalmologic a fost la 19 ani, când am dat de permis. Deși mă durea capul destul de des, nu mă gândeam că problemele ar fi de vedere.
Așa îmi trebuie pentru că stau cu ochii în laptop nouă ore pe zi (aaaa și în telefon), și pentru că abia acum realizez că acele sfaturi cu “măcar o dată la două ore faceți pauză de la calculator” încep să aibă sens.
Mulți tineri de vârsta ta au problema asta când vin aici. Așa e generația voastră.
Uite așa a zis medicul.
Și uite cum de la un simplu control oftalmologic, descoperi că ai unele probleme de care habar nu ai.
Un început de miopie. Asta mi-a adus “moșul” dar și o reducere din partea doctorului, care mi-a lăsat o impresie foarte bună.
Să vă spun și de ce.
E un tip care are răbdare cu tine, te lasă să stai cât vrei tu atunci când îți alegi ramele, ba chiar vine cu sugestii, nu te păcălește că îți stă bine cu orice pereche de ochelari.
“Ăștia nu te prind, ăștia sunt nașpa, ăștia nu te avantajează”.
Mulțumesc încă o dată pentru sugestii!
Unde găsești “Optica Răcari”
În București, Dristor, la aproximativ 10 minute de metrou (Strada Răcari nr. 20, sector 3).
Cabinetul are și pagină de Facebook, unde vă învit să intrați pentru a citi review-urile.
Pe lângă reducerea consistentă, am primit și tocul de ochelari gratuit.
Cum am aflat de acest cabinet?
De la prietena mea Oana, iar după cum vedeți în poză, și ea are ochelari (doar de protecție) tot de la același cabinet! Care la rândul ei a fost dusă acolo de o altă prietenă!
Deci, sfatul meu este să preveniți problemele de vedere atunci când lucrați la calculator și să optați pentru o pereche de ochelari de protecție și sper, ca atunci când veți merge la control, să nu aveți parte de aceeași surpriză de care am avut eu.
PS: Primul meu articol scris purtând ochelarii de vedere & protecție!