Decât o Revistă

Nu este pentru prima dată când, la Serile FJSC, vin personalităţi din media care vor să ne împărtăşească din experienţa lor . Prima ediţie a serilor FJSC din martie a fost una chiar reușită, motiv pentru care sala a fost arhiplină. Cei de la Decât o revistă au venit la noi și ne-au explicat ce înseamnă jurnalismul narativ, „cu ce se mănâncă” şi ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a fi un bun jurnalist.

Echipa, formată din Cristian Lupşa, Adrian Lungu, Gabriel Dobre, Lavinia Gliga, Oana Sandu şi Gabriela Piţurlea , a fost emoţionată când a vorbit cu oameni care şi-au dorit să îi asculte. Deși doar o parte dintre aceștia au terminat Facultatea de Jurnalism, ei lucrează împreună: „dacă vrei să faci jurnalism există un loc pentru tine în lumea asta mare”-Cristian Lupșa.

Cristian ne-a mai spus că, de când a terminat facultatea, încearcă să nu mai definească lucruri. Decât o revistă face un jurnalism nu foarte complicat, nici foarte simplu, toate lucrurile despre care aceștia scriu sunt adevărate, revista încearcă să definească anumite personaje, să joace cineva în poveștile lor.

Adi Lungu crede că, în jurnalismul narativ, cel mai important este ca ceea ce citești să te capteze până la sfârșit, revista lor ajungând să facă un jurnalism pentru oameni, nu pentru specialiști. Gabrielei Pițurlea îi place această meserie de jurnalist tocmai pentru că îi permite accesul în niște lumi în care nu ar putea intra în veci.

Oana Sandu a fost reporter la Radio și și-a dat seama că ceea ce face nu e tocmai pe placul ei, simțea că trebuie să facă un alt fel de jurnalism. Deci, a renunțat la jurnalism și s-a documentat despre cum se face o revistă. Ea a învățat foarte multe lucruri pe teren  și ne-a spus că: „dacă nu aş mai face ce fac acum, probabil mi s-ar prăbuşi lumea.”

Pentru Lavinia Gliga, scrisul este ceva intim: „În momentul în care scrii, eşti doar tu cu tine şi întreaga găleată de informaţii şi, automat, se declanşează panica.” A început să scrie de când era adolescentă: „scriam întotdeauna cu stiloul, cu cerneală neagră, stăteam în bucătărie noaptea, la lampa verde şi la masa mare pe care scoteam carneţelul negru, în care scriam metafore în principal, nu reuşeam să scriu ceva concret din viaţa mea, era comparaţie după comparaţie, o înlănţuire de trăiri interioare.” Ne-a povestit că a ajuns să facă jurnalism din întâmplare, pentru ea scrisul fiind un lucru personal „nu scriam despre mine, deşi am început cu mine, când scriam nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă în jurul meu, aveam nişte personaje, am scris despre o grămadă de oameni despre care a trebuit să învăţ destul de mult. Cea mai mare bătălie pe care am dat-o a fost să mă dau la o parte din text, să nu impresionez cititorul cu metaforele mele. E mai importantă povestea, cum ajunge ea la tine, e important să o înţelegi. Încercăm să construim în mintea cititorului o poveste, o imagine, un cadru, un personaj care vrea lucruri.”

Gabi Dobre crede că toţi avem un tip de a scrie, poate mulţi folosesc tot felul de metafore, însă alea trebuie eliminate, pentru mulţi scrisul înseamnă „un amalgam de lucruri”. Gabriel ne-a spus că trebuie să existe plăcerea de a citi, să fii fanul celui care scrie. Nu ştie dacă are vreun mecanism prin care să se controleze.

Decât o revistă lucrează gândindu-se că există cineva care nu îi cunoaşte şi care trebuie să înţeleagă ceea ce revista transmite. Echipa îşi doreşte să producă ceva de calitate, acesta fiind principalul scop al revistei, şi nu acela de a face bani, de a oferi oamenilor o experienţă frumoasă.  Intenţiile acestei reviste sunt idealiste şi naive: „oamenii care citesc această revistă vreau să devină mai buni, să le dea oamenilor contextul de a-şi înţelege rolul de cetăţean, să aibă mai multă încredere unii în ceilalţi.”

Membrii acestei reviste ne spun că au devenit oameni mai deschişi de când au început să lucreze împreună, că prin intermediul acesteia există un loc geometric în care ne putem întâlni cu toţii şi că impactul pe care aceştia îl visează este pe termen lung, omul trebuie să fie prezent în lumea în care trăieşte.

După ce i-am întrebat cum ar arăta un bun jurnalist, răspunsurile nu au încetat să apară: prin urmare, trebuie să ne petrecem mai puţin timp la calculator, să ieşim din casă, pentru că jurnalismul se întâmplă pe stradă, şi nu în birou, să citim mult iar atunci când auzim ceva, să ne gândim ce ar putea să sune mai bine. Ceea ce e mai frumos pentru un jurnalist, spun ei, este atunci când intri într-un loc în care nu ai mai fost şi oamenii te primesc, atunci eşti în culmea fericirii. „Asta înseamnă că este loc pentru tine în jurnalism.”-Cristian Lupşa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.